«
»
c

Monthly Archives: decembrie 2015

Decizia nr. 26 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 26/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România stabileşte că:

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia nr.2008/909/JAI al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române.

Sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia nr.2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres”.

Pronunțată în şedinţa din 7 decembrie 2015.

Decizia nr. 25/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În şedinţa din 7 decembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 25/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă:
„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 213 şi  2151 alin.5 din Codul de procedură penală stabileşte:

Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat ori s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar este definitivă”.

Decizia nr. 31 pronunțată in Dosarul nr. 3558/1/2015

Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat în dosarul nr. 3515/1/2015 și a hotărât:

Respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 1238/297/2013, având ca obiect rezolvarea de principiu a următoarelor probleme de drept:

 „1. Dacă dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în ipoteza în care beneficiarul sprijinului financiar acordat din bugetele Uniunii Europene sau celor asimilate acestora a săvârşit fapta prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 (în perioada anterioară modificării acesteia prin Legea nr. 187/2012), din culpă, precum şi datorită necunoaşterii cu exactitate ori a imposibilităţii de cunoaştere a dispoziţiilor legale ce reglementează condiţiile de acordare a sprijinului financiar, lipsind deci elementul „relei credinţe” prevăzut în norma actuală de incriminare, situaţie în care, sunt sau nu incidente dispoziţiile art.3 din Legea nr. 187/2012;

2. Dacă simplele neconcordanţe existente în documentele depuse de beneficiarii sprijinului financiar precum şi neataşarea în termen, la cererea acestora a tuturor documentelor necesare (depuse însă ulterior, până la efectiva acordare a fondurilor) se încadrează în noţiunea de „suspiciune de fraudă” sau „fraudă” definită de art. 1 alin. (1) lit. a) din Convenţia pentru Protecţia Intereselor Financiare ale Comunităţilor Europene, art.27 lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 şi art. 2 lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora;

3. În ipoteza unui răspuns negativ, dacă aceste situaţii mai pot fi apreciate că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr.78/2000, motivat şi de faptul că norma de incriminare nu întruneşte cerinţele de previzibilitate impuse de art. 7 din Convenţie;

4. Dacă este dată cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 30 alin. (5) din Noul Cod penal atunci când eroarea asupra caracterului ilicit al faptei se datorează necunoaşterii sau interpretării eronate a unor norme civile a căror nerespectare a stat la baza comiterii infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 în ipoteza în care respectivele norme erau cuprinse în acte normative ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial.”

Pronunţată, în şedinţă publică în data de 19 noiembrie 2015.

Decizia nr. 30 pronunțată în Dosarul nr. 3515/1/2015

Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat în dosarul nr. 3515/1/2015 și a hotărât:

Admiterea sesizarea formulată de către Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, prin încheierea din data de 16 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. 121/62/2014 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept „dacă în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune (dar şi a altor infracţiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conţinutului noţiunii de „consecinţe deosebit de grave” şi existenţa unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parţială (a formei agravate), prin modificarea cerinţelor de tipicitate ca trăsătură esenţială a infracţiunii”.

Stabileşte că în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune, comise sub imperiul Codului penal din 1969 care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de consecinţe deosebit de grave în Codul penal nu produce efectele prevăzute de art. 4 din Codul penal şi nici cele prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codului penal şi nu conduce la dezincriminarea infracţiunii de înşelăciune.

 

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată, în şedinţă publică în data de 19 noiembrie 2015.

 

 

Decizia nr. 29 pronuntata in Dosarul nr. 3465/1/2015

Inalta Curte de Casatie si Justitie- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronuntat in dosarul nr. 3465/1/2015 si a hotarat:

Admiterea sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală prin încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în dosarul nr.2137/122/2014( 2787/2015), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: „dacă în aplicarea art. 585 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului Penal din 1968 pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod Penal pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul Codului Penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod Penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire”.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică în data de 19 noiembrie 2015.